Iubire & Ura

In adancul sufletului toti tanjim la iubire. Asteptam de atata vreme sa iubim, visam la iubire in fiecare secunda a existentei noastre, ne imaginam cum ar fi daca am avea alaturi de noi pe cineva cu care sa ne impartim viata si ne trezim intr-o zi luati pe sus de iubire. In sfarsit, cineva a reusit sa ne trezeasca la viata, sa ne trezeasca sufletul. Simtim cum iubirea creste in noi mai tare cu fiecare gand la el. Visam cu ochii deschisi la revederi romantice, la sarutari pasionale, la cuvinte de iubire… Ne inchipuim tot felul de situatii, de scenarii cu happy-end. Si intr-o zi, ne dam seama ca cel pe care il iubim nu ne raspunde cu aceleasi sentimente.

Cu totii am trecut prin asta, am iubit si n-am fost iubiti, sau am fost iubiti si n-am iubit. Nu exista o explicatie sau cel putin eu n-am gasit-o. Pur si simplu, se intampla si nu ai cum sa eviti lucrurile. Poti oare sa-i spui inimii pe cine sa iubeasca si pe cine sa nu iubeasca? Nu ai cum! Te vei indragosti de oameni pe care niciodata n-ai fi crezut ca ai sa-i iubesti, te trezesti cu declaratii de iubire de la oameni carora nu le-ai aratat niciun gest de interes, de afectiune. Iubirea neimpartasita exista si foarte multi se confrunta cu ea. Si este tare dureros sa fii respins, o durere greu de exprimat in cuvinte iti cuprinde sufletul.

Am auzit spunandu-se ca atunci cand iubirea nu este reciproca, nu este iubire. Nimic mai neadevarat si mai absurd. Iubirea nu tine de celalalt, de modul in care acesta alege sa-ti raspunda, ci de capacitatea ta de a iubi si de a-ti darui iubirea.Nu am solutii salvatoare, nu am metode sau sfaturi care sa te ajute sa anihilezi durerea. Poate ca daca nu te vei mai impotrivi si te vei abandona iubirii din sufletul tau, lucrurile vor fi mai usoare.

Dar cum sa treci peste asta? Peste respingere, peste egoul tau ranit? Peste pierderea celui cu care iti doreai sa fii? Poate doar crezi ca-l vrei, dar de fapt este doar egoul tau ranit. Fii sincera cu tine si recunoaste ce simte cu adevarat sufletul tau. Daca cel indragit nu te iubeste, nu inseamna ca este ceva in neregula cu tine. Pur si simplu, uneori oamenilor le este frica sa iubeasca, sa se daruiasca.

(preluare)

Sa zic oare "Asta e!"?

Oamenii vin si pleaca din viata noastra. Unii raman mai mult, altii ne parasesc mai repede. Si aici nu ma refer la faptul ca viata lor se termina, ca a tuturor, la un moment dat, ci ca dispar, determinati de o situatie anume. Chiar si cei mai apropiati, despre care ti-ai imaginat ca vei sta tot timpul alaturi. Unii dispar din incapatanare, orgolii si principii. Altii din pricina intamplarilor din trecut, carora nu le pot da drumul pentru a putea merge mai departe. Pe un drum care nu iti ofera garantii, ci iti promite doar o mica portie de fericire.

Caci, da, de curand am invatat ca nu exista garantii pentru nimic in viata. Mi-am imaginat o vreme contrariul, dar viata mi-a demonstrat destul de neasteptat ca nu este asa. La fel cum mi-am imaginat ca, daca lupt, pot obtine lucruri, sau oameni. Ei bine, nici asta nu este adevarat 100%. Exista oameni pentru care vrei din toata fiinta sa lupti si nu poti... nu te lasa ei. Pentru ca nu te vor in viata lor. Din pricina aceleiasi incapatanari, a orgoliului si a principiilor. Si trebuie, deodata, sa inveti sa spui "Asta e!". Adica, exact cuvintele in fata carora te-ai revoltat intotdeauna. Trebuie sa inveti sa le accepti si mai ales sa traiesti cu ele, chiar daca e greu sau chiar daca ti se pare de-a dreptul imposibil. Pana la urma, doar cateva sunt lucrurile cu adevarat imposibile, cred eu. Si schimbarea oamenilor se incadreaza uneori in aceasta categorie...

De ce mintim?

"A minti spre folosul tau e o inselaciune, a minti spre folosul altcuiva e o frauda, a minti pentru a dauna e calomnie; dintre toate soiurile de minciuna, acesta e cel mai josnic. A minti fara folos nici paguba pentru tine sau pentru altii nu este a minti: nu e minciuna, e fictiune." J.J. Rousseau

Chiar de cand suntem mici apelam la minciuni dintr-o varietate de motive, unele cu intentia constienta, altele fara. Stim cu totii, cam toata lumea minte. Incepand de la banala afirmatie "Vai, draga, cat de bine arati azi!", care poate sa fie o minciuna nevinovata, pana la minciuni care au un scop bine definit, pentru atingerea caruia se apeleaza la inventii de natura psihologica.
Dar, atunci ma intreb de ce unii mint, in situatii in care adevarul le-ar fi mult mai de folos? Exista minciuni atat de frecvente, incat duc la un comportament compulsiv care afecteaza intreaga personalitate. Nu cred ca aceste persoane au o minte bolnava, ci mai degraba un comportament imatur, ce se poate agrava si poate ajunge sa-si creeze o viata falsa.

Acesti mincinosi ajung sa creada minciunile pe care le spun, ajungandu-se, incet dar sigur, la o problema grava de personalitate cum ar fi pierderea stimei de sine. Dar cand adevarul este descoperit, mincinosul poate chiar sa se imbolnaveasca psihic si chiar sa inventeze alte situatii, alte povesti pentru a starni interesul celor din jur si a atrage din nou atentia lor, bineinteles tot mintind, caci o minciuna duce la alta si la alta si tot asa. :(

Si asa se ajunge sa avem tendinta sa alteram adevarul, tendinta sa fabulam, adica sa mintim mai mult sau mai putin constient. Mintim pentru a fi acceptati, pentru a nu crea neplaceri...asa numitele "minciuni in scopul binelui".
Mincinosul trebuie sa aibe o atentie distributiva foarte bine dezvoltata, sa retina minciunile si circumstantele in care a mintit incat pentru persoana mintita, totul poate deveni extrem de confuz. Si totusi… "Ulciorul nu merge de doua ori la apa – ori se sparge, ori se crapa", spune un vechi proverb romanesc.

Toti avem un Pinocchio in noi, un "copil interior al trecutului". Cand ocolim adevarul negam, de fapt, o parte din fiinta noastra, evitam sa ne prezentam asa cum suntem in realitate si, mai mult, esuam "cu succes" in a-i face pe ceilalti sa aibe incredere in noi. Oamenii care ajung prizonierii propriilor neadevaruri se pot trezi ca nu-si mai pot recunoaste chipul atunci cand, intr-o dimineata, se privesc in oglinda (le-a crescut nasul).

Cu toate astea, nu ne place sa fim mintiti si, totusi si noi ii mintim pe altii la randul nostru. De multe ori mintim de frica, de ceea ce ni s-ar putea intampla daca spunem adevarul, iar altii nu pot scoate doua vorbe, daca nu spun si o minciuna...

Tristete

De la o vreme ma aflu intr-o stare de incordare si iritare nervoasa. Ma inchid in mine insumi si ma izolez de toata lumea, incat ajung sa ma tem de orice relatii cu oamenii. Nici nu vreau sa mai stiu de ocupatiile zilnice. Toate imi impresioneaza neplacut nervii si asa destul de zdruncinati. Nimeni insa nu-mi impartaseste tristetea.

Ultima luna, plina de tristete, de incordare si de apasatoare neliniste m-a obosit atat de mult, incat imi doresc sa rasuflu macar o clipa intr-alt mediu, oricare ar fi. Orice om trebuie sa aiba macar un loc pe lume unde sa se poata duce! Fiindca vine o clipa cand iti trebuie neaparat o iesire...

A trecut ceva timp de cand n-am mai stat de vorba, ceea ce m-a facut sa sufar si chiar sa nu dorm in unele nopti, tot gandindu-ma la tine.

Vreau sa fim impreuna si sa ne imbratisam mult. Ce fericita voi fi sa ne strangem in brate!

Ma straduiesc sa cercetez obiectele pe care le intalnesc in cale, ca si cum as cauta cu tot dinadinsul sa-mi abat atentia de la gandurile ce ma chinuie, dar nu prea izbutesc si cad mereu in prada lor.
Creierul meu bolnav...de iubire, faureste adesea visuri extraordinar de precise si de vii, care par grozav de reale.

O senzatie apasatoare a unei izolari si a unei instrainari chinuitoare, nesfarsite, pune stapanire pe sufletul meu.
Sunt unele jigniri care nu se pot uita. Totul are o limita,peste care e primejdios sa treci: caci o data ce ai trecut-o, nu mai exista posibilitatea sa te intorci inapoi...

NU! NU! NU!

Astazi de exemplu, vreau sa pierd timpu...Astazi nu iubesc, astazi nu lucrez, astazi o frec...

Azi nu te rog eu nu, maine poate facem cum zici tu, dar azi NU, NU, NU!