27 februarie 2012

Sa zic oare "Asta e!"?

Oamenii vin si pleaca din viata noastra. Unii raman mai mult, altii ne parasesc mai repede. Si aici nu ma refer la faptul ca viata lor se termina, ca a tuturor, la un moment dat, ci ca dispar, determinati de o situatie anume. Chiar si cei mai apropiati, despre care ti-ai imaginat ca vei sta tot timpul alaturi. Unii dispar din incapatanare, orgolii si principii. Altii din pricina intamplarilor din trecut, carora nu le pot da drumul pentru a putea merge mai departe. Pe un drum care nu iti ofera garantii, ci iti promite doar o mica portie de fericire.

Caci, da, de curand am invatat ca nu exista garantii pentru nimic in viata. Mi-am imaginat o vreme contrariul, dar viata mi-a demonstrat destul de neasteptat ca nu este asa. La fel cum mi-am imaginat ca, daca lupt, pot obtine lucruri, sau oameni. Ei bine, nici asta nu este adevarat 100%. Exista oameni pentru care vrei din toata fiinta sa lupti si nu poti... nu te lasa ei. Pentru ca nu te vor in viata lor. Din pricina aceleiasi incapatanari, a orgoliului si a principiilor. Si trebuie, deodata, sa inveti sa spui "Asta e!". Adica, exact cuvintele in fata carora te-ai revoltat intotdeauna. Trebuie sa inveti sa le accepti si mai ales sa traiesti cu ele, chiar daca e greu sau chiar daca ti se pare de-a dreptul imposibil. Pana la urma, doar cateva sunt lucrurile cu adevarat imposibile, cred eu. Si schimbarea oamenilor se incadreaza uneori in aceasta categorie...