15 februarie 2010

Mi-e dor de tine


In seara asta mohorata imi e iarasi dor de tine. Poate nesfarsitele zile, saptamani de despartire, poate si gandurile ce se cauta si nu se gasesc, poate seara asta mohorata si trista, totul a venit sa te cheme pe tine. Sunt departe de tine si de sufletul tau, si-mi lipsesti: Mi-e dor de tine. Mi-e dor de tine, dulcea mea iluzie, dulcea mea speranta, mi-e dor de tine. In mine e tarziu si linistea pluteste undeva in atmosfera incarcata de timp. E bezna si e noapte eterna, se zbate o lume eterna, e o lume flamanda de dor si de tine...Si totusi mai exista si speranta de dor si soapte...Ganduri, numai ganduri.
Inaintea mea, e poate mai multa despartire decat a fost. Trec zilele, una cate una, liniste, ducandu-se in vesnicie. Imi e teama sa privesc sau sa ma gandesc mai departe.
*Eu sunt o picatura de ploaie strivita intre genele tale de visuri, sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau. Sunt silaba pe care as vrea sa o rostesti inainte de a visa pe primul tau gand. Iubitule, din ce in ce imi e dor de ochii tai, de zambetul tau, de atingerea ta si de sarutarile tale. daca viata mea ar fi clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta viata. Vreau o clipa sa ma privesti, sa imi zambesti, sa ma atingi si sa ma saruti.
Vreau sa-ti daruiesc totul, vreau sa-ti aduc in dar o stea, insa esti prea departe. Si ce altceva as putea sa-ti daruiesc decat doi ochi verzi, frumosi, un zambet cald, si legamantul de iubire? Si toate astea pentru ca TE IUBESC enorm de mult!
Singurul gand pe care ti-l pot trimite e acelasi cu cel cu care am inceput: "Mi-e dor de tine".

(imaginar)

02 februarie 2010

Fata trista, cu ochi verzi de semafor...

Prin vorbit se zice ca iti descarci sufletul, dar totusi cred ca oricat de deschis ai comunica cu cineva, tot mai pastrezi ceva si pentru tine. Sunt zone misterioase personale, pe care nici tie insuti nu izbutesti sa ti le descifrezi, daramite altcuiva, oricat de apropiat ti-ar fi. In asta si consta bucuria de a exista, ai constiinta propriului tau mit. Poate asta suna putin a egocentrism, n-are decat fiecare sa se substituie in centrul universului!

Trecem in goana prin viata si ajungem la capat inainte de a fi inteles ceva din ea...dar trebuie sa incerci, e greu, dar trebuie sa ai atata vointa sa treci peste lucrurile triste...sa-ti regasesti speranta...

Cer plumburiu, norii grei isi varsa amarul peste noi, dar eu? Eu, a cui sunt? A nimanui, sunt orfana!... Alerg pe strazi intortocheate si te strig...vreau sa ma ierti o data!... Printre norii fumurii zaresc o raza de lumina...sunt ale vietii fericiri, vin...catre mine, si strig! Te vreau, sa stii, ca tin la tine!

Am impresia ca sunt putin trista...si se pare ca de o vreme ma si reprezinta, cu toate ca sunt o fire vesela, chiar foarte vesela.

Vreau sa te vad...vreau sa-ti vad zambetul...vreau...si totusi...nu mai stiu ce vreau. De ce-mi rupi sufletul...de ce ma lasi visand...de ce...de ce...de ce...vreau sa fug de tine...si totusi ceva ma atrage ca un magnet.

Vreau sa-ti spun ADIO TRISTETE...sa te las in urma mea...da, asta vreau...vreau sa nu mai oftez...

Nu putem trai fericiti daca nu exista si putina tristete...cred.